joi, 25 iulie 2013

Metodă genială de parcare a mașinii


O companie petrolieră din Coreea de Sud știe cum să ușureze viața șoferilor când aceștia vor să-și parcheze mașina. Metoda este genial de simplă.  

Maşina viitorului va dispune de cel puţin 10 dotări noi, desprinse parcă dintr-o carte science-fiction


Unele vor dispărea, altele vor apărea în loc. Pentru că automobilul evoluează constant, în curând va trebui să ne obişnuim cu sisteme noi, unele desprinse parcă dintr-o carte science-fiction. Acestea vor intra în echiparea de serie a tuturor modelelor noi în perioada urmtătoare, scrie automarket.ro.

miercuri, 24 iulie 2013

TOPUL celor mai vândute maşini din Moldova


Piaţa auto din Moldova nu şi-a revenit din stagnare. În primul semestru, vânzările au ajuns la două mii 200 de unităţi, cu peste 60 de automobile mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut. De partea cealaltă, automobilele vechi sunt la mare căutare. Vânzările pe acest segment au crescut cu peste 40 la sută şi au ajuns la 16 mii de maşini. 

Harta ţărilor cu cele mai periculoase drumuri


Muntenegru, unde de curând au murit 18 români într-un grav accident de circulaţie, se află în topul ţărilor lumii cu cea mai ridicată rată a deceselor pe şosele. Datele sunt prezentate într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii. Pe locul trei se află Republica Moldova. În acest clasament, România se afla pe locul nouă, cu o rată a deceselor de 11,1 la suta de mii de locuitori, scrie realitatea.net. 

Care sunt cele mai căutate mașini noi din Europa


Analiza JATO Dynamics cu privire la evoluția pieței auto europene în primul trimestru al anului 2013 arată că Volkswagen Golf rămâne cel mai căutat vehicul, la mare distanță de ocupantul locului doi în clasamentul vânzărilor, Renault Clio, scrie capital.ro.

luni, 22 iulie 2013

Weekend negru în Moldova: Au avut loc 20 de accidente rutiere, iar 9 oameni au murit


Viteza excesivă a făcut victime pe drumurile Moldovei. Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă că, în weekendul trecut, s-au produs peste 20 de accidente rutiere, iar majoritatea lor au avut loc din cauzaşoferilor vitezomani. Astfel, şapte bărbaţi şi două femei au murit, iar peste 25 de persoane au fost rănite.

duminică, 21 iulie 2013

Peugeot sărbătorește în Moldova un an de activitate alături de cei mai fideli clienți!


Sâmbătă, pe 20 iulie, importatorul oficial al automobilelor Peugeot în Moldova, compania Autoconcord S.R.L. a celebrat un an de activitate!

Piaţa auto din Rusia va deveni cea mai mare din Europa până în 2020


Piaţa auto din Rusia va inversa tendinţa negativă actuală şi va devansa Germania, devenind cea mai mare din Europa şi a cincea din lume până în 2020, potrivit unui studiu realizat de Boston Consulting Group, relatează Automotive News Europe, conform antena3.ro.

joi, 18 iulie 2013

Maşinile ruseşti nu se mai bucură de popularitate printre moldoveni


În prima jumătate a acestui an, pe piaţa Republicii Moldova producătorii ruşi de automobile au vândut doar 60 de maşini, de trei ori mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele statistice, scrie adevarul.ro.

miercuri, 10 iulie 2013

Înmatricularea mașinilor, restricţionată în China. Plăcuțele ajung să coste și 12.700 USD


Opt mari orașe din China sunt pe cale să adopte restricții privind înmatricularea de noi autovehicule. Combaterea poluării a dat naștere unor situații-limită: la Shanghai licitațiile pentru plăcuțe de înmatriculare ajung și la 12.700 USD în timp ce la Beijing așteptarea înmatriculării poate lua ani.

luni, 1 iulie 2013

Viteza excesivă este amendată la sânge în ţările UE


Viteza excesivă este amendată la sânge în ţările UE. Cele mai mari amenzi se dau în Austria şi încep de la 2.200 de euro. Urmează Franţa, cu 1.500 de euro, Estonia cu 800 de euro şi Spania cu 600 de Euro, informează antena3.ro.